Actualitate

AUR a publicat textul moțiunii. Guvernul Cîțu este tocat la toate capitolele

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a publicat pe site-ul oficial textul moțiunii de cenzură. Acesta are 18 pagini și și reflectă toate abuzurile și abaterile Guvernului Cîțu până acum.

MOȚIUNE DE CENZURĂ

Demiterea Guvernului Cîțu, singura șansă a României de a trăi!

Domnule Președinte al Senatului,

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor Senatori și Deputați,

Domnule Prim-ministru,

Doamnelor și domnilor Miniștri,

România este condusă de un guvern al nepăsării naționale, pregătit să îngroape România într-un sac de plastic, fără slujbă religioasă, fără să verse o lacrimă. Avem un președinte în funcție, un prim-ministru și miniștri care se presupune că lucrează la bunăstarea acestei țări și a locuitorilor ei, dar România arată ca o țară pustiită, care merge din rău în mai rău, în care oamenii și-au pierdut orice încredere în guvernanți și în instituțiile publice. România nu arată ca o țară condusă în interesul locuitorilor ei, în interesul firmelor autohtone, în interesul celor mulți, în interesul omului de rând, în interesul celor cinstiți și muncitori.

Contribuabilii, fie ei cetățeni sau firme, susțin prin taxele și impozitele pe care le plătesc un aparat de stat care nu pare să lucreze în interesul lor. Acest lucru se poate vedea la fiecare pas și în fiecare domeniu de activitate. România moare cu zile dacă mai rămâne mult timp la mâna guvernării PNL-USRPLUS-UDMR.

Acest guvern a acționat și acționează zi de zi împotriva românilor, împotriva intereselor României, iar cel mai firesc lucru ar fi fost, așa cum am solicitat în mai multe rânduri, o demisie a guvernului Cîțu, pentru a nu mai pierde nici o clipă în a reda cetățenilor demnitatea și speranța la un trai mai bun. Acest guvern este astăzi condus de un cetățean cu grave probleme de natură penală!

Doamnelor și domnilor,

vom prezenta câteva domenii și situații concrete care vorbesc de la sine despre cât de nociv este guvernul în funcție.

Să vorbim mai întâi despre economie, căci de starea ei depinde viața fiecărui român, indiferent că este școlar, în câmpul muncii sau pensionar.

Premierul Cîțu laudă o creștere economică nesustenabilă, care nu se reflectă în nivelul de trai, nici în puterea de cumpărare a românilor, ambele fiind în scădere față de 2019. PIB-ul folosit de Florin Cîțu ca prim argument este un indicator nepotrivit pentru a măsura bunăstarea materială a oamenilor. PIB-ul nu reflectă puterea de cumpărare a oamenilor sau impactul negativ al inflației. O creștere pe hârtie a PIB-ului nu reflectă potențialul economic al unui stat, nici realitățile economice resimțite de cetățeni.

De asemenea, când vorbește de creștere economică trimestrială Florin Cîțu se raportează la trimestrul anterior din 2020, un an total atipic datorită pandemiei și în care s-a înregistrat un mare regres economic. Din acest motiv, creșterea economică fabuloasă cu care se laudă premierul este nesemnificativă dacă ne raportăm la ultimul an înainte de pandemie, adică la 2019.

În 2021 adevărata creștere a fost de fapt 1,8% potrivit statisticilor din trimestrele 1 și 2. Țări precum Ungaria sau Slovacia au înregistrat o creștere economică mai mare decât România.

Să analizăm succint cazul sectorului de construcții,care se confruntă cu o creștere accelerată a prețurilor la materialele de construcție. Este vorba despre majorări de peste 50%, uneori chiar și mai mari, de până la 300% în cazul plăcilor OSB. Companiile din sector se tem că aceste creșteri nu se vor opri aici.

Există riscul apariției unor disfuncționalități în aprovizionarea cu materii prime pentru investițiile în curs. În ce privește noile investiții, unii antreprenori sunt reticenți în a se mai prezenta la licitații, pentru că este foarte dificil să faci o ofertă corectă și competitivă într-o piață foarte fluctuantă și tot mai impredictibilă.

Creșterile de preț din ultima perioadă vor afecta semnificativ evoluția lucrărilor noi în construcții, dar și finalizarea celor existente.

Piața totală a construcțiilor din România este estimată de oficialii din industrie la circa 16 miliarde euro. Din această valoare, materialele de construcții reprezintă circa o treime, adică peste 5 miliarde euro. Această spirală a creșterii prețurilor la materialele de construcții afectează atât piața imobiliară privată, dar și investițiile publice.

Sunt serios amenințate solvabilitatea și viabilitatea financiară a firmelor și implicit siguranța locurilor de muncă din acest sector. Creșterea economică pe hârtie, cu care se laudă premierul Cîțu, nu are nicio valoare dacă la finalul anului multe firme își vor închide porțile și numeroase locuri de muncă vor fi pierdute.

Întregul sector de construcții, firme, muncitori, dar și beneficiari așteaptă de luni de zile ca guvernul să ia măsuri pentru a tempera creșterea prețurilor la materiale sau pentru a propune soluții care să permită finalizarea contractelor și a lucrărilor aflate în derulare, în special cele ce presupun investiții publice. Acest important sector economic așteaptă în zadar, căci locatarul Palatului Victoria este mai ocupat cu campania electorală din PNL, decât de firmele și locurile de muncă din România.

Doamnelor și domnilor guvernanți,

Poate că dumneavoastră nu duceți grija următoarei facturi la energia electrică sau la gaze, dar mulți români sunt pe bună dreptate îngrijorați de scumpirile lunare și mai ales de iarna care se apropie.

Prețul energiei electrice crește de la o factură la alta. În 2021 avem deja o scumpire de 1,5 ori față de anul trecut. Creșterea prețurilor vine în contextul liberalizării haotice a pieței energiei electrice. Unii consumatori au primit facturi chiar și cu 200% mai mari.

Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei en gros de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică. Pe PZU avem un record istoric privind prețul energiei electrice. În luna august, mai exact pe data de 4, energia electrică s-a tranzacționat la 1000 lei pe MVh (204 euro/MVh), adică la un preț de aproape 4 ori mai mare decât media de la începutul anului, în ianuarie fiind 271 lei/MVh.

Totodată, pe Piaţa pentru Ziua Următoare a bursei de energie din România, preţul în iunie 2021 a fost 289 lei pe MWh, mai mare cu 141% faţă de de iunie 2020 (120 lei pe MWh).

Cauza principală a acestor scumpiri este lipsa investițiilor și costul tot mai mare al certificatelor de emisii de carbon. Mai exact, nu s-au construit și dat în folosință noi capacități de producție de energie, conforme cu normele impuse de Uniunea Europeană. În acest domeniu investițiile din partea statului sunt inexistente. Unde se duc banii pe care îi împrumutați lună de lună, domnule Cîțu?

În ultimii doi ani, România a fost importator net de energie electrică, iar situația se va acutiza, pe măsură ce vechile centrale pe cărbune sunt închise, iar în locul lor nu se dă în folosință alte capacități de producție a energiei electrice.

În privința gazelor naturale situația este la fel de sumbră.

Prin liberalizarea haotică, girată de acest guvern, a pieței de desfacere a gazelor naturale, media de preț este cu 20,5% mai mare față de luna iunie, iar factura românilor ar urma să crească de la 1 noiembrie 2021 cu cel puțin 38%.

Scumpirea gazelor naturale are loc deși România deține zăcăminte uriașe de gaze naturale, dar pe care nu le exploatează. Acest guvern preferă să importe gaz scump din Rusia pentru a mulțumi clientela politică ce căpușează ministerul Energiei de atâția ani.

De asemenea, carburanții s-au scumpit accelerat în ultimele luni ca urmare a creșterii prețului petrolului. Dacă, în luna mai, șoferii lăsau la pompă cu un leu mai mult față de aceeași lună a anului 2020, pentru un litru de benzină, acum prețul a trecut de 6 lei, ceea ce înseamnă o creștere a prețului cu peste 25%. Scumpirile au fost resimțite și mai mult la motorină, principalul carburant care pune în mișcare ramura de transporturi din România, și care provine, în mare parte, din importuri.

Se estimează că până la finalul anului, prețul mediu al țițeiului urmează să ajungă la 72 dolari pe baril, față de 42 dolari/baril cât a fost  în 2020.

Creșterea constantă a prețului carburanților se va reflecta în tarifele serviciilor de transport, iar apoi în prețul tuturor produselor la raft.

Scumpirile masive se vor resimți exact în perioada rece a anului, când românii vor fi nevoiți să renunțe la alte lucruri pentru a-și putea permite luxul de a se încălzi.

Astfel, nivelul de trai al oamenilor va fi serios afectat.

Doamnelor și domnilor,

Alimentele, care au o pondere de circa 30% în coșul mediu de consum al românului, se scumpesc de la lună la lună. Uleiul s-a scumpit cu 16% față de iulie 2020.

Pâinea, care nu intră în alimentația domnului Premier, dar care pentru români este „cea de toate zilele”, precum și restul produselor de panificație, cu pondere de peste 4% în coșul de consum, s-au scumpit cu peste 5,5% în raport cu anul trecut.

Carnea, cu o pondere de peste 7% în coșul mediu, s-a scumpit cu 3,7% față de anul trecut. Laptele și lactatele, cu o pondere de aproape 5% din coșul de consum, s-au scumpit cu 3,1% față de anul trecut. Poate vi se par mici sau neglijabile aceste creșteri, însă cumulat ele erodează grav puterea de cumpărare a românilor și nivelul lor de trai.

Mărfurile nealimentare, cu o pondere de aproape 49% în coș, au prețuri medii cu 7,6% mai mari față de anul anterior. Cea mai mare parte a scumpirilor a venit în acest an aproape integral din majorările de prețuri la carburanți, curent electric și gaze, care împreună reprezintă 17% din coșul de consum.

Toate aceste scumpiri înlănțuite, care erodează standardul de viață al românilor, cum vi se par, domnule Cîțu? Sună bine? Sau nici măcar nu vă pasă de ele?

Doamnelor și doamnelor, să vorbim și despre împrumuturile pe care le face guvernul Cîțu.

Una dintre politicile guvernului Cîțu cu cele mai grave urmări este îndatorarea țării la dimensiuni istorice, cum nu s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani. Inconștiența cu care premierul Cîțu împrumută sume uriașe, lună de lună, zi de zi și oră de oră, intră în zona penală cea mai gravă, a atentatului la siguranța națională.

În mai puțin de doi ani, guvernul Cîțu-Barna-Kelemen a angajat o treime din toată datoria publică acumulată din 1990 încoace. Jumătate din PIB, adică peste 120 miliarde euro, a ajuns să fie datorie.

Vă jucați cu cifrele, publicați doar datoria directă, fără să spuneți că la asta se adaugă rostogolirea datoriei scadente, cu toate costurile ei de dobânzi și penalități. Sunt încă 7 până la 10 procente în plus. Așa vă iese din condei că datoria publică nu ar atinge 50% din PIB, nicidecum să depășească acest prag. În realitate el a fost depășit.

Ca și cum sumele împrumutate nu ar fi destul de îngrijorătoare, evitați să spuneți ce dobânzi vă cer finanțatorii când vă văd atât de disperați. O spunem noi: aproape 4%. Suntem pe primul loc la rata dobânzii, plătim cu jumătate mai mult față de următoarea clasată, Ungaria. Sună bine? Nu, nu sună bine deloc!

Guvernul Cîțu a ajuns să se împrumute cu circa 2 miliarde euro pe lună. Asta înseamnă 66 milioane euro pe zi, 2,7 milioane euro pe oră. De când vă vorbesc, Cîțu și guvernul PNL-USR+-UDMR au mai îndatorat țara cu câteva sute de mii de euro. E cazul să ne întrebăm: ce faceți cu acești bani?

Mințiți cu nerușinare, domnule Cîțu: împrumuturile nu sunt pentru investiții. Toate împrumuturile sunt pentru acoperirea deficitului și pentru consum. Citiți datele Institutului Național de Statistică, nu mai umblați cu tertipuri ieftine și cu dezinformări.

Nici împrumuturile din PNRR nu vor fi pentru ce spuneți, ci vor finanța proiecte himerice, consultanță și studii pentru obiective pe care nu sunteți în stare să le faceți din fondurile nerambursabile pe care le aveți deja la dispoziție. Împrumuturile prin PNRR se vor adăuga datoriei publice. Ce rost are să îndatorezi țara cu încă 15 miliarde euro prin PNRR, când nu ești în stare să cheltuiești nici măcar banii nerambursabili pe care îi ai la dispoziție acum?

Generațiile viitoare vor plăti împrumuturile generației noastre, dar nu trebuie să plătească și incompetențele guvernanților de azi. Împrumuturile istorice pe care le angajați vor îngenunchea definitiv această țară. Împrumuturile sunt calea cea mai sigură de a lipsi o țară de orice urmă de suveranitate. Probabil asta și urmăriți, pentru asta ați fost pus în fruntea Guvernului: pentru de-suveranizarea României.

Cum va arăta datoria publică la sfârșitul anului? Sperăm că nu așa cum vrea dl. Cîțu, pentru că această moțiune îl va trimite înapoi în șomaj, cu coaliția PNL-USR+-UDMR cu tot.

Am amintit de fonduri europene și PNRR. Să aruncăm o privire mai detaliată asupra acestor lucruri.

PNRR – Planul care nu a fost respins, dar nu a fost nici acceptat

Guvernul României s-a făcut de râs la Bruxelles în luna mai, când a propus un așa zis „Plan”, de peste 1300 pagini (fără anexe)!, plin de generalități, neconformități și neclarități, pe care Comisia Europeană l-a transmis, bineînțeles, înapoi!

Din tot acest plan este greu să arăți oamenilor de rând ce se va întâmpla în beneficiul lor, pentru că PNRR este împănat cu proiecte cu dedicație pentru nemuritorii „băieți deștepți” din energie și nu numai.

Opoziția a încercat, de la tribuna Parlamentului, să împiedice adoptarea PNRR în forma propusă de Guvern, deoarece el a fost conceput în defavoarea românilor. Din cele 29,2 miliarde de euro pe care se presupune că PNRR le va aduce în România, mai mult de jumătate vor fi împrumuturi care vor greva datoria publică. Grav este nu atât că se fac împrumuturi, ci că ele se fac pentru a plăti lucruri care nu sunt prioritare pentru România. România are nevoie de investiții în agricultură, de irigații, de exploatarea gazelor din Marea Neagră și de racordarea cât mai multor locuințe la rețeaua de gaze naturale sau de construirea de noi capacități de producere a energiei electrice. Din păcate, împrumuturile din PNRR nu se vor duce pe astfel de lucruri.

Guvernul Cîțu trebuie să plece imediat pentru că vrea să dea 2 miliarde de euro din PNRR pentru consultanță, asistență tehnică și sporuri salariale!

Guvernul Cîțu trebuie să plece imediat pentru că nu a fost în stare să propună în PNRR proiecte viabile pentru modernizarea sistemelor de irigații, lucru vital pentru agricultorii români!

Guvernul Cîțu trebuie să plece imediat pentru că doamna Turcan vrea ca prin PNRR să plătească firme străine de consultanță care să ne arate cum să modificăm legea salarizării și legea pensiilor în defavoarea românilor! În loc să pună în aplicare prevederile legale privind veniturile românilor, doamna Turcan vrea să plătească corporații străine care să ne explice ce salarii și ce pensii au voie să aibă românii în țara lor!

Pe lângă modul total deficitar și nedemocratic în care a fost elaborat acest plan de redresare, Guvernul arată o incompetență crasă în pregătirea implementării PNRR.

Știm cu toții că una din condițiile de derulare a PNRR este implementarea accelerată, cu termen strict de finalizare anul 2026 pentru toate măsurile propuse.

Guvernul Cîțu nu a fost în stare nici măcar să schițeze mecanismele de implementare ale PNRR. Astăzi, la ora la care vă vorbesc, nu este clar pentru nimeni cine și ce responsabilități va avea în implementarea PNRR! Nu se știe ce structură din ce minister se va ocupa de fiecare pilon al PNRR – de finanțări, decontări, urmărirea contractelor de finanțare etc. Comparați acest guvern al totalei nepăsări cu ceea ce au făcut alte țări din Europa, care nu doar că au planul lor național aprobat de Comisia Europeană, dar au început și implementarea lui.

Să lăsăm de o parte PNRR, această blană a ursului din pădure, și să vedem care este situația fondurilor structurale.

Programele Operaționale 2021-2027 – Zero pe linie

Începând cu 2021, România putea începe procedura de alocare către beneficiari a celor aproape 50 miliarde euro aferenți exercițiului financiar 2021-2027 prin programe operaționale.

Care sunt rezultatele la 9 luni de la data începerii exercițiului financiar?

ZERO, un mare și rotund ZERO, așa cum îi este caracteristic d-lui Ghinea.

Până în prezent, domnul ministru Ghinea nu a transmis la Bruxelles nici măcar un singur program operațional pentru 2021-2027!

Miniștrii Cabinetului Cîțu par preocupați mai mult de campaniile interne pentru șefia PNL și USRPLUS, decât de guvernare. Ei nu au avut timp să se ocupe de finalizarea Programelor pentru Cadrul Financiar Multianual 2021-2027!

În acest timp, agricultorii, antreprenorii, societatea civilă și autoritățile locale așteaptă să afle ce proiecte se pot finanța, când vor putea depune cereri de finanțare, când vor putea deconta bani. O țară întreagă așteaptă să se termine congresele PNL și USRPLUS, în speranța că după aceea cineva se va apuca și de guvernare. Considerăm că este mai bine să eliberăm acești incompetenți de povara guvernării, pentru a se putea dedica mai bine competiției din partidele lor.

Românii nu mai au răbdare cu un guvern care nu lucrează în folosul lor și care, în loc de rezultate, livrează explicații.

Cât cinism ați putut avea, d-le Ghinea, ca să ignorați aproape un an întreg cererile de finanțare depuse de autoritățile locale și de unitățile de învățământ din toată țara pentru achiziția de materiale de protecție anti-covid19 pentru dotarea școlilor și grădinițelor?

Au fost peste 800 de cereri de finanțare, în valoare de peste 1 miliard de lei, prin care, dacă le-ați fi tratat cu prioritate, ați fi asigurat desfășurarea în condiții normale a activităților didactice în școlile și grădinițele dintr-o bună parte din țară.

Părinții elevilor din România trebuie să afle gradul de cinism sau nepăsare cu care tratează guvernul populația și sistemul educațional. Dl. Ghinea nu a binevoit să asigure finanțare pentru echiparea corespunzătoare a școlilor cu materiale de protecție, iar noul an școlar începe tot sub semnul incertitudinii și al „scenariilor” inventate de niște minți înguste. Cel mai bun scenariu pentru locuitorii acestei țări este acela în care dl. Cîțu, cu toată gașca de incompetenți din spatele lui, pleacă acasă!

Doamnelor și domnilor,

În contextul pandemiei de SARS-CoV-2, Ministerul Afacerilor Interne, cu toate structurile din subordine sau aflate în coordonarea lui, a căpătat puteri sporite. Din păcate, aceste puteri sporite au fost utilizate fără responsabilitate, abuziv, împotriva cetățeanului și a interesului public.

Sub conducerea ministrului Lucian-Nicolae Bode, problemele din Ministerul Afacerilor Interne nu numai că nu au fost soluționate, ci s-au agravat.

În curând se încheie anul și ministrul nu și-a îndeplinit obligația de a publica ,,Strategia națională de ordine și siguranță publică”, ceea ce face ca MAI să lucreze după strategia din 2015.

La cererea lui Raed Arafat, guvernul va încadra peste 8500 de pompieri. Intrarea pe filieră directă este de fapt o subminare gravă a MAI, pentru că lasă loc la nepotisme și subiectivism. Această măsură, contrară principiului meritocratic, constituie o insultă la adresa personalului care-și face datoria în mod corect. Angajarea „din câmpul muncii”, cum făceau bolșevicii după 1945, a condus la contaminarea corpului profesional cu tot felul de neisprăviți. În aceste condiții, cazurile de corupție din minister s-au înmulțit.

În fața sediului MAI se află în greva foamei un polițist de la IPJ Gorj, care a semnalat mafia din sistem. Nu a cerut funcții și bani, nu a cerut un loc călduț, ci a vrut să revină unde a lucrat, la Acțiuni Speciale, la ,,mascați”. Drept răspuns, a fost trimis să se interneze la psihiatrie.

La Sălaj ministrul patronează o adevărată caracatiță a pilelor, numindu-și nepotul, care are gradul de inspector, șef al Serviciului Rutier Județean!

Sub pseudo-conducerea ministrului Bode, Academia de Poliție nu a intrat în istorie prin mari fapte de arme, ci prin amputarea a 4 facultăți și un jalnic record: un psiholog împuternicit rector pentru 4 zile, destituit după ce s-au dezvăluit ilegalitățile din activitatea lui și ascuns în MAI: șef de cabinet, doar pentru că e fost coleg de liceu cu vremelnicul ministru!

În ciuda semnalelor publice, ministrul ține în funcție un Secretar de Stat dovedit plagiator.

Cum și cine să mai lupte cu infractorii, dacă persoana din vârful ministerului semnalează adesea că legea e facultativă pentru cei care au sprijin politic?

Ministrul se laudă cu dronele IGSU, dar la Constanța o femeie s-a aruncat pe fereastra apartamentului cuprins de flăcări și a murit, pentru că pompierii nu au avut o biată pătură sau o saltea pneumatică.

Ministerul este condus (un fel de a spune) prin împuterniciri, adică interimate, modalitate ce favorizează abuzurile și nu responsabilizează, ci îl face servil pe cel făcut șef pentru o vreme.

După uciderea a doi muncitori la Onești, șeful de inspectorat, chestorul Oprișan, a fost ,,pedepsit” prin aducerea în fruntea Direcției Management Strategic și Suport Informațional. Prin urmare, polițistul care nu a gestionat cu succes o luare de ostateci va conduce o direcție strategică a IGPR!

MAI este în pragul colapsului, iar ministrul Bode zâmbește și este simplu spectator. La fel și Prim-ministrul Cîțu care girează incompetența și fentarea legii. Orice zi în plus în care această echipă guvernamentală se află la conducerea țării este un atentat la siguranța și libertatea românilor.

Deosebit de grav este și faptul că pentru guvernul PNL-USRPLUS-UDMR, identitatea națională și tricolorul reprezintă „teme false”! Cum să respecte acești guvernanți tricolorul românesc și demnitatea poporului român, când ei deschid porțile României pentru migranți și se laudă cât de pregătiți suntem să-i primim?

Ori poate refugiații afgani sunt mai importanți decât cetățenii României? Guvernul României nu a fost în stare să aducă în țară românii de peste hotare, deși asta a fost o promisiune electorală. Sunt atâția români ce nu beneficiază de elementul esențial al vieții, apa, au toalete încă în fundul curții, pensionarii își drămuiesc datoriile, nu veniturile, ca să poată pune un colț de pâine pe masă, iar dumneavoastră vă gândiți cum să avem grijă de cetățenii altor țări? Ce să mai vorbim despre implicațiile asupra securității țării, a românilor, dacă acceptăm să fim invadați de cetățenii altei culturi, cu o istorie plină de războaie care nu au fost, nu sunt și nu vor fi ale noastre.

De asemenea, modul în care MAI și întregul guvern au acționat în cazul noilor cărți de identitate este grăitor pentru disprețul față de lege și de identitatea națională. Din noile cărți de identitate a fost scos tricolorul pentru „că n-a mai fost loc”.

Acest model de carte de identitate a fost impus fără consultare publică și conține elemente contrare prevederilor legale în vigoare la nivel național.

Pe aceleași cărți electronice de identitate, românii nu mai au sex, ci gen. În minunata Românie nouă, în care un infractor și fost pușcăriaș ajunge prim-ministru, singurul proiect de țară al cuplului Iohannis-Cîțu este ștergerea identității naționale și eliminarea oricărei urme de suveranitate. Românii trebuie să ajungă niște indivizi fără țară, fără copii, fără viitor, fără tricolor, fără identitate națională, cu identitate sexuală ambiguă sau variabilă, dar vaccinați cu forța an de an și cu foarte multe datorii de plătit.

Să luăm un alt domeniu: educația.

După un an și jumătate în care școala nu a mai fost școală, se prefigurează un nou dezastru pentru educație! Ministrul învățământului și cel al sănătății iau în calcul trecerea automată a cursurilor în sistem online pentru copiii nevaccinați în cazul în care într-o clasă apare un singur caz de COVID, iar cei vaccinați vor putea desfășura cursurile fizic.

Domnule prim-ministru, domnule ministru al învățământului, dumneavoastră v-ați născut cu abilitatea de a ține corect un creion în mână, ați știut să scrieți primele litere ale abecedarului singuri? Dacă da, ne bucurăm, însă ați luat în calcul și copiii care au nevoie de ajutor în a-și dezvolta această abilitate primară, de a scrie? Cum se va putea realiza ea prin cursuri online? Avem un viitor, domnilor, iar viitorul nu are nici o șansă cu asemenea măsuri aberante luate pe genunchi.

Problemele sistemului de învățământ românesc sunt numeroase și se acutizează de la an la an. Spre exemplu, elevii care în acest an intră în clasa a IX-a nu beneficiază de o programă școlară în vigoare și vor fi nevoiți să învețe după manuale concepute cu 20 de ani în urmă. Guvernul Cîțu nu a fost capabil să asigure un început de an școlar adecvat pentru toții copii, însă a insistat încă de la numirea în funcție asupra pseudo-problemei educației sexuale.

Guvernul condus de Florin Cîțu n-a rezolvat problemele majore din educație, n-a dotat școlile și grădinițele, n-a găsit soluții pentru transportul de acasă la școală și înapoi al elevilor din cătune și sate izolate, dar și-a găsit timp să se ocupe de educația sexuală.

Și cum Parlamentul a oprit, deocamdată doar la Senat, insistența cu care președintele Iohannis și USRPLUS doresc sexualizarea copiilor, premierul Cîțu a ieșit la rampă cu o formulă de a face obligatorie așa-zisa educație sexuală fără a mai trece prin votul Parlamentului, pentru că acesta îi era deja defavorabil. Cum procedează Florin Cîțu când Legislativul este de altă părere? Îl fentează, pentru că așa înțeleg liberalii democrația!

Marele etalon al moralității publice, Florin Cîțu, pușcăriaș și infractor dovedit, are pretenția că știe să educe copiii mai bine decât o fac părinții lor, așa că nu are nevoie nici de acordul Parlamentului pentru o lege în acest sens, nici de acordul părinților! Pentru un asemenea atentat la adresa copiilor acestui popor, demiterea lui Cîțu e o pedeapsă încă prea mică.

Domnule prim-ministru,

Ministerul Muncii și Protecției Sociale are, prin însăși denumirea sa, scopul de a proteja cetățenii de probleme economice neprevăzute și a le oferi condiții minime, decente, de a-și asigura pâinea zilnică. Însă, în România, protecția socială există mai mult pe hârtie.

Domnule prim-ministru, dumneavoastră știți care e indemnizația unei persoane cu handicap grav? Nu credem, dacă nici măcar de prețul unei pâini nu știți nimic. Vă spunem noi: 265 lei! Cu 25% mai mică decât în ultimii doi ani. Cum sună asta? Sună bine?

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Guvernul nepăsării naționale și-a arătat măsura neputinței și în raport cu românii de pretutindeni, atât cei care trăiesc în țările vecine României, cât și cei plecați la muncă pe tot cuprinsul Europei.

După ce guvernele din ultimii 30 de ani au izgonit peste graniță peste 5 milioane de români făcându-i să plece de acasă pentru a-și putea asigura ziua de mâine, prin plecarea lor creând o problemă de securitate națională gravă, guvernul Cîțu pune capac peste această adevărată dramă națională, alocând pentru acești români o sumă derizorie, în bătaie de joc, și care arată măsura exactă a interesului pe care guvernul PNL-USR-UDMR îl are pentru diaspora românească.

Copii lăsați fără părinți, părinți lăsați fără copii și o țară lăsată fără români! Asta este politica unui guvern criminal care trebuie să plătească. Și trebuie să plătească repede pentru a limita distrugerile făcute.

Bătaia de joc a acestui guvern la adresa românilor de pretutindeni este reliefată și mai clar de modul în care acest guvern, în „buna” tradiție a guvernelor precedente, s-a raportat la Basarabia și la comunitățile istorice din jurul frontierelor și Balcani.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, instituții strategice menite să-i sprijine identitar, cultural, mediatic și spiritual pe cei circa 4 milioane de români de la răsărit de Prut, pe cei circa 2 milioane de români din comunitățile istorice și pe cei peste 5 milioane de cetățeni români plecați în străinătate, nu au fost capabile să răspundă imperativelor majore în domeniu.

Să luăm cazul Republicii Moldova.

Bugetul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) pe anul 2021, în valoare de 1,6 milioane lei, a fost repartizat suspect de disproporționat, fără precedent în istoria instituției. Astfel, circa 2/3 din fondurile alocate au fost direcționate către firme și asociații din interiorul României și doar 1/3 îi au ca destinație pe românii din Republica Moldova și organizațiile lor reprezentative. Acest fapt vine în răspăr cu politicile statului român privind relațiile sale cu românii din Republica Moldova.

Două entități din România (Asociația CreativePedia din satul Comana, județul Giurgiu, recent înființată, și SRL Quantum Media Creative), despre care presa a scris că ar fi apropiate de conducerea DRRM, urmează să primească 595 000 lei, deci 38,23% din totalul bugetului alocat DRRM în 2021, adică exact cât ar urma să primească milioanele de români din Republica Moldova. Aceste disproporții majore, fără precedent în istoria de după 1989, sunt susceptibile de corupție la nivel înalt și complicitate fățișă cu interesele Kremlinului în spațiul românesc.

Pentru prima dată după 1989, DRRM a decis anul acesta sistarea sprijinului către cea mai mare parte a presei scrise de limbă română din Basarabia, sabotând astfel crearea spațiului informațional comun al României cu Republica Moldova și favorizând indirect agresiunea mediatică rusă și războiul hibrid purtat de Moscova împotriva Republicii Moldova și a milioanelor de români dintre Nistru și Prut.

Mitropolia Basarabiei, singura structură românească interbelică reactivată la răsărit de Prut, reprezintă o resursă prețioasă și de neînlocuit pe linia confruntării centrului de putere de la Moscova cu Occidentul. Spre deosebire de anii anteriori, guvernul Cîțu a refuzat sprijinirea adecvată a Mitropoliei Basarabiei, comițând astfel o eroare strategică prin care s-a manifestat ca un complice al Rusiei lui Putin.

Cu toate că Opoziția a tras un puternic semnal de alarmă și a sesizat oficial Guvernul Cîțu asupra cazului deosebit de grav produs la DRRM cu ocazia primei sesiuni de finanțare din 2021, acesta nu a reacționat prompt și adecvat, conform atribuțiilor legale, în acest caz susceptibil de corupție și complicitate cu interesele Moscovei în regiunea noastră. Este încă o dovadă a nepăsării, ca să nu spun mai mult, a acestui guvern anti-național.

În timpul guvernării Cîțu, procesul de redobândire a cetățeniei române de către românii din cele 11 județe ale României anexate de fosta URSS s-a diminuat semnificativ. Dezinteresul manifestat de politica externă a guvernului Cîțu față de repararea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov și pentru readucerea acasă sau păstrarea populației românești în teritoriile răpite arată nu doar nepriceperea acestui guvern, ci faptul că în spatele lui stau interese străine de interesul național românesc.

Vi se pare o caracterizare prea drastică? Cum poți caracteriza altfel un guvern care nu a prevăzut în Legea bugetului de stat pentru anul 2021 fondurile necesare continuării Programului de burse identitare acordate elevilor români din Ucraina în anul de învățământ 2020-2021 (clasele I-IV) sau elevilor români din alte state în care există învățământ public în limba română, ca Serbia și Ungaria?

Comunitatea românească din Ucraina este cea mai numeroasă dintre comunitățile noastre istorice din jurul actualelor frontiere, însumând circa jumătate de milion de persoane. Acestea sunt supuse unui proces puternic de asimilare forțată, mai cu seamă după adoptarea noii legi ucrainene a educației, care a făcut obiectul criticilor Comisiei de la Veneția și care urmărește desființarea învățământului în limba română.

Comunitatea românească din Serbia este numeric a doua comunitate istorică, însumând circa 350 000 de persoane, totuși ea nu beneficiază de sprijinul cultural și identitar adecvat al României ca stat înrudit.

Această situație contravine Programului de guvernare al coaliției de guvernământ, care prevede: „Reformarea politicii de acordare a burselor pentru cetățenii Republicii Moldova și, respectiv, pentru etnicii români din afara granițelor – extinderea actualului program pentru românii din Ucraina și la românii din alte comunități istorice”.

Guvernul Cîțu nu a răspuns adecvat cererilor românilor din Ucraina și Serbia și nu a condiționat politic sprijinul acordat acestor state în parcursul lor european și către NATO de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, inclusiv a drepturilor minorităților naționale, în speță a celei românești. Guvernul nu a reacționat adecvat, prompt și eficient nici în cazurile tot mai frecvente de persecuție deschisă îndreptată împotriva liderilor comunităților românești din Serbia și Ucraina.

De asemenea, Guvernul Cîțu a sabotat aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 492/2004 în partea referitoare la înființarea Institutului Cultural Român din Kiev și a filialei acestuia de la Cernăuți.

Situația dramatică a comunităților istorice românești din Ucraina, Serbia, Grecia, Albania, Macedonia de Nord, Bulgaria, Croația sau Ungaria, unde milioane de români, aromâni, meglenoromâni și istroromâni sunt asimilați și deznaționalizați de statele respective, nu a trezit nicio emoție în conștiința domnului Cîțu.

Să spunem și câteva lucruri despre modul în care a tratat acest guvern al nepăsării naționale diaspora emergentă.

Guvernul Cîțu a continuat politicile de livrare în exterior a forței de muncă ieftine din România, în condițiile în care exodul românilor în străinătate situează țara noastră pe primul loc în lume ca rată a expatrierii pe timp de pace. Bugetul modest alocat Departamentului pentru Relația cu Românii de Pretutindeni relevă importanța derizorie pe care le-o acordă guvernul Cîțu românilor nevoiți să ia calea străinătății, necesității asistării lor cultural-identitare în țările de destinație și facilitării reîntoarcerii lor definitive în România.

Cu instituții fantomă, cu șefi în fruntea acestor instituții care habar nu au de problematica românilor de pretutindeni, cu alocări bugetare de care UDMR-ul râde în hohote comparându-le cu sumele alocate de Budapesta maghiarilor din afara Ungariei, cu politici falimentare, guvernul Cîțu a făcut praf spoiala de interes pe care România părea să o mai aibă pentru cei peste zece milioane de români din afara actualelor frontiere.

Dintr-un instrument al propășirii propriului popor, Guvernul Cîțu a devenit un instrument al distrugerii propriului popor din interiorul frontierelor, dar și al poporului român de dincolo de frontiere!

Să mai vorbim de lipsa de reacție a d-lui Cîțu în fața comparării inacceptabile de către președintele Ungariei a invadării Crimeei de către Rusia cu unirea Transilvaniei cu România prin Tratatul de la Trianon? Se puteau zice multe; dl Cîțu n-a scos un sunet, deși era de față.

Guvernul Cîțu a trădat interesele naționale românești și pentru asta trebuie înlăturat..

Doamnelor și domnilor din majoritatea parlamentară,

Acest guvern, presupus democratic, a îngrădit drepturile și libertățile cetățenilor și încearcă să introducă obligativitatea vaccinării pe ușa din spate, prin exercitarea de presiuni economice și administrative asupra celor ce ezită să se vaccineze sau au hotărât să nu uzeze de acest drept.

Ați întețit amenințările și intimidările la adresa personalului bugetar care nu dorește să se vaccineze. Medicii, profesorii și angajații la stat sunt supuși unor presiuni tot mai mari din partea voastră, printr-o politică de tipul „te vaccinezi sau plătești”. Mai mult, medicilor nevaccinați vreți să le tăiați direct sporurile.

O spunem ferm: drepturile și libertățile românilor sunt nenegociabile. Vaccinarea este un drept, nu o obligație, iar testele plătite din buzunarul propriu nu pot fi impuse. În al doilea rând, sindicatele din sistemul bugetar nu au fost consultate privind aceste măsuri. De ce nu-i întrebați pe oamenii simpli ce părere au, înainte de a lua o decizie? Pentru cine guvernați voi: pentru români sau pentru producătorii și distribuitorii de produse sanitare?

Vaccinarea prin mituire este o infracțiune și un afront la adresa demnității și siguranței cetățenilor. Ministerul Sănătății promovează liber produse farmaceutice despre care scrie clar că se eliberează pe bază de rețetă, rețetă pe care nu o dă nimeni, deoarece se știe că  nu sunt cunoscute toate efectele adverse și mai ales efectele pe termen lung. Românii au ajuns cobai ai unor magnați din industria farmaceutică sprijiniți de actuala guvernare.

Discriminarea pe motiv de nevaccinare este ilegală și imorală, iar condiționarea de vaccinare a accesului la locul de muncă și a prezenței la cursuri a elevilor este complet în afara legii!

Acest Guvern pune în pericol integritatea sănătății locuitorilor României și aduce gravă atingere drepturilor omului, cum ar fi: dreptul la educație, dreptul la servicii medicale, dreptul la muncă și condiții echitabile, nediscriminatorii, pentru toți cetățenii unui stat democratic!

Reveniți în cadrul constituțional, domnilor guvernanți!

Reveniți la normele și principiile statului de drept!

Reveniți la bun simț, dacă îl mai aveți.

Dacă nu puteți face asta, plecați!

Doamnelor și domnilor,

În orice guvernare, persoana care ocupă funcția de prim-ministru e foarte importantă. Această persoană dă tonul guvernării și de aceea trebuie să fie cineva cu un caracter exemplar, situat deasupra oricăror suspiciuni de corupție sau comportament imoral. Îndeplinește domnul Florin Cîțu aceste condiții?

Din păcate pentru România, domnul Florin Cîțu este o persoană imorală, acuzată de conflict de interese, abuz în serviciu, exercitarea de presiuni și încălcări de proceduri administrative.

Pădurile continuă să cadă sub drujbe, deși partidele din actuala coaliție de guvernare se angajau cu fervoare, în campania electorală, că vor stopa defrișările. Acest lucru se întâmplă de 30 ani fără oprire. Chiar în acest moment, în timpul alocat acestei moțiuni, cad la pământ arbori cât să acopere suprafața unui teren de fotbal. Jumătate din ei – ilegal.

Sunt multe de spus despre defrișarea pădurilor românești. Ne oprim la un exemplu: pădurea deținută de familia Cîțu.

Concret, domnul Cîțu a dobândit în condiții dubioase, solid documentate de presă, în zona stațiunii Voineasa, 75 hectare de pădure, pe care le deține împreună cu fratele său. Mai bine zis le deținea, pentru că imediat ce a intrat în posesia pădurii, a pus-o la pământ în întregime. A fost o tăiere rasă, interzisă de Codul Silvic, dar permisă în anumite situații excepționale, cum ar fi un atac masiv de dăunători care ar pune în pericol suprafețe împădurite mai mari.

Ei bine, ghiciți ce s-a întâmplat exact pe cele 75 hectare de pădure, imediat după ce familia Cîțu a intrat în posesia ei? Ați ghicit: un atac masiv de dăunători. Au venit câteva milioane de gândaci mici din familia Ipidae și au făcut găuri în arborii lui Florin Cîțu, iar el săracul, a trebuit să-i taie. Lucrarea silvică se numește igienizare. În urma igienizării au rezultat 300 metri cubi de lemn la hectar. Înmulțiți cu 75 hectare, cu o medie de 400 lei/mc, și vedeți câți bani a obținut familia Cîțu de pe urma nenorociților de gândaci: 9 milioane lei.

Cîțu ar fi vrut să lase pădurea în picioare, ca o bogăție a țării, sau să taie doar câțiva metri cubi pe an, în regim silvic, pentru că un demnitar al statului este primul care respectă legea, nu-i așa? Sună bine, nu? Dar nu l-au lăsat gândacii.

Ca răspuns la o filmare a lui George Simion, Florin Cîțu a afirmat de la tribuna Parlamentului: „Acele păduri sunt ale noastre, mai avem de luat și vom lua!”. Ale lor, adică ale familiei Cîțu. Nu știm de unde moștenește familia Cîțu zeci de hectare de pădure și cum se face că tocmai în pădurile lor se înmulțește masiv acest gândac care îi obligă să taie la ras pădurea. De fapt, ceea ce s-a înmulțit foarte mult în România ultimilor ani sunt familiile de dăunători ale „băieților deștepți” care se îmbogățesc pe seama statului, adică pe seama fiecărui om și a fiecărei firme care își plătește corect taxele și impozitele. Familia Cîțu, cu Florin în frunte, este doar una dintre aceste familii.

Între timp, chiar în aceste zile, Comisia Europeană a trimis Guvernului o scrisoare de pre-infringement pentru tăieri masive de păduri în arii protejate. Da, în rezervații. Și nu defrișează doar privații, ci și Romsilva, adică statul.

Premierul Cîțu a fost acuzat public de conflict de interese, abuz în serviciu, încălcări de proceduri administrative și presiuni într-o serie de litigii legate de modul în care a intrat în posesia terenului împădurit din Voineasa și de desființarea Direcției Generale Juridice din Ministerul Finanțelor pe care îl conducea ca Ministru de Finanțe. Directorul General al respectivei Direcții Generale l-a dat în judecată și a câștigat procesul, contestând Hotărârea de Guvern prin care dl Cîțu desființa respectiva structură pentru că el, juristul, insista să aplice legea într-un proces al statului contra părinților d-lui Cîțu. Dl. Cîțu a scăpat printr-un act normativ de un funcționar public incomod din instituția statului pe care o conducea. Faptele sunt ilegale și imorale: abuz în funcție, conflict de interese, încălcări de proceduri administrative. Pentru a-și proteja propria familie, dl. Cîțu a călcat în picioare cu bună știință statul de drept.

Merită România să aibă un prim-ministru de teapa lui Florin Cîțu? Merită românii să fie conduși de un infractor, un fost pușcăriaș și un mincinos patentat?

Președintele Iohannis stă cu un pușcăriaș la masă, iar cei de la USRPLUS tac mâlc în speranța că oamenii vor uita de campania „Fără penali în funcții publice”. Nu vor uita, iar noi suntem aici să amintim tuturor: sunteți niște ipocriți!

Cum poate un individ cu asemenea profil moral, sau mai bine zis cu un asemenea profil infracțional, să mai fie prim-ministrul acestei țări?

Doamnelor și domnilor,

Guvernarea nu este despre partide, despre împărțirea ministerelor și a bugetului, ci este despre oameni. Guvernarea trebuie să răspundă la întrebarea „cum să facem mai bună viața locuitorilor acestei țări?”.

Un guvern, orice guvern, care nu poate sau nu vrea să îmbunătățească viața cetățenilor este un guvern care trebuie să dispară.

Guvernul Cîțu este incapabil să atenueze prăpastia dintre românii rămași în țară și cei plecați peste hotare în căutarea unui trai decent pentru ei și familiile lor. Astfel, exodul românilor a rămas la cote istorice, fiind depășit la nivel mondial doar de cel al sirienilor, diferența esențială fiind că Siria se află într-o continuă stare de război de peste zece ani.

Marea majoritate a românilor plecați în străinătate din motive economice fac parte din forța de muncă activă a țării. Din cei peste cinci milioane de emigranți români, mulți sunt tineri, apți de muncă, specializați sau calificați în diferite meserii și profesii. Domenii vitale pentru funcționarea unui stat, precum transporturile sau construcțiile, se confruntă cu o criză gravă a forței de muncă. Totuși, în loc să faciliteze repatrierea graduală a celor care au părăsit România și să creeze condițiile necesare pentru ca românii să poată munci în țara lor, Guvernul Cîțu preferă să se bazeze tot mai mult pe muncitori aduși din state ca Nepal, India, Pakistan, Bangladesh sau Vietnam.

În loc să se orienteze către propriii cetățeni, statul român plătește adesea mai mult pentru aducerea acestor cetățeni străini în țară și angajarea lor în domenii precum construcțiile, agricultura, industria confecțiilor, sectorul auto, alte sectoare de producție, sau în domeniul activităților de îngrijire și asistență. Continuând această logică profund fracturată, guvernul Cîțu refuză să își respecte promisiunile anterioare și să mărească alocațiile pentru elevi, pensiile și salariul minim, pe motiv că aceste măsuri ar implica un efort bugetar mult prea mare, pe care statul român nu și-l poate asuma. Dar efortul bugetar pentru integrarea imigranților asiatici pe piața muncii din România, în dauna cetățenilor români, se justifică?

Este evident, domnule Prim-ministru, că bunăstarea românilor nu contează pentru dumneavoastră și guvernul pe care îl conduceți.

Pentru toate motivele enunțate mai sus, acest guvern trebuie demis!

Orice vot dat pentru susținerea acestui guvern este un vot dat pentru menținerea în funcție a unui infractor dovedit, a unui pușcăriaș; este un vot dat împotriva românilor.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Fiți de partea românilor, nu de partea infractorilor și a „băieților deștepți”!

Votați pentru demiterea guvernului Cîțu!