Economie

Clujul imobiliar conduce clasamentul scumpirilor. Preţul mediu solicitat de dezvoltatori a ajuns la 2.105 euro/mp

La începutul lui 2022, preţul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional se situează, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la 1.593 de euro pe metru pătrat util, în creştere cu 2,7% faţă de luna anterioară (când ajungea la 1.551 de euro pe metru pătrat util). 
În perioada analizată, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, capitala Transilvaniei fiind urmată, la ceva distanţă, de Constanţa şi Bucureşti, în vreme ce Iaşiul s-a situat pe ultimul loc în clasamentul creşterilor de preţ. Cu o singură excepţie, pretenţiile vânzătorilor au avut o tendinţă ascendentă atât pe piaţa nouă, cât şi pe cea veche, în toate cele şase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro.

„În ciuda avansului de două cifre consemnat pe parcursul lui 2021, noul an începe cu perspectiva unor alte majorări ale preţurilor solicitate pentru apartamentele din România, cel puţin pe segmentul locuinţelor noi. La aceasta contribuie datele vehiculate în piaţă privind scumpirea materialelor de construcţii, pe fondul pandemiei, dar şi a terenurilor pretabile pentru dezvoltarea unor ansambluri rezidenţiale. Se adaugă dificultăţile întâmpinate de dezvoltatori în procesul de obţinere a noilor autorizaţii de construire, în tandem cu faptul că cererea pentru locuinţe noi este majoritară în marile oraşe – ajungând, potrivit datelor Imobiliare.ro, la 65%”, spune Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro

La început de an, suma medie solicitată pentru un apartament se situează, la nivelul Capitalei, la 1.620 de euro pe metru pătrat util, în creştere cu 1,6% faţă de luna anterioară (când se cifra la 1.594 de euro pe metru pătrat). Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat în perioada analizată cu 0,6%, de la 1.557 la 1.567 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul locuinţelor nou-construite, însă, aşteptările vânzătorilor s-au majorat cu 2,9%, de la 1.680 la 1.729 de euro pe metru pătrat util.

 » Aflați mai multe informații aici.