Opinii

Dan Tanasă(AUR) – Domnilor guvernanți, oricât sprijin extern aveți și oricâte interese străine serviți, puterea adevărată vă vine de la români

De peste un an și jumătate, românii sunt supuși unui asalt al informațiilor oficiale, al cărui singur efect,  a fost și rămâne, scăderea record a încrederii românilor în guvern, președinte și în aproape toate funcțiile de răspundere din statul român.

Deputatul Dan Tanasă a răbufnit la adresa guvernanților pentru modul în care au înțeles să facă politică în interesul românilor:De peste  un an și jumătate, principalii decidenți din statul român au semănat în rândul poporului doar frică, dezbinare, ură și neputință. Rând pe rând, toate instituțiile statului, în frunte cu sistemul de sănătate, eșuează în a-și îndeplini rolul. 

Însuși Președintele Iohannis, reclamă cu nonșalanța caracteristică, eșuarea statului român, în fruntea căruia se află de 7 ani!

Rata de infectare se apropie de un nou record, iar autoritățile procedează în același stil absurd, care nu face bine nici pacienților și nici celor sănătoși. Închidem totul, blocăm totul!

Domnul Raed Arafat a anunțat săptămâna trecută, la finalul ședinței de Guvern, că unitățile sanitare publice din țară, vor suspenda, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19. 

În condițiile în care unitățile  suport medical, construite cu investiții mari, cu donații  de la românii doritori de a face un efort pentru comunitate, inaugurate cu mare fast de politicieni, zac goale, abandonate de autorități, 750 de paturi stau goale doar în București, în unitățile din Bucureștii noi și Pipera! Cum delimităm cazurile urgente de non-urgențe, când știm cu toții că orice afecțiune trebuie tratată în fază incipientă! Așteptăm un nou blocaj la sfârșitul celor 30 de zile?“, mai spune Dan Tanasă.

Deputatul AUR vorbtește și despre sistemul de învățământ românesc, care a fost uitat de guvernanți, dar și despre posibilele măsuri prin care se poate aduce țara pe linia de plutire: “Sistemul de învățământ este în cădere liberă. Școlile se închid în lanț, deși cursurile online au fost și rămân un eșec. Clase întregi de elevi sănătoși, fără nici un elev infectat, sunt obligate să stea acasă.

Aș putea vorbi 24 de ore neîntrerupt despre greșelile și hoțiile pe care le fac guvernanții, însă, partidul AUR nu este aici pentru a critica, ci pentru a contribui cu soluții, pentru a vă arăta o alternativă reală, pentru că este timpul să recunoașteți  SUNTEȚI DEPĂȘIȚI DE SITUAȚIE; AȚI EȘUAT. E timpul să vă opriți! 

Este timpul să punem cu toții osul la treabă! Toată lumea s-a săturat să audă „de ce nu se poate”! De ce nu se poate să renovăm un spital? De ce nu se poate să folosim indemnizația de stat pentru finanțarea partidelor, pentru a construi sau moderniza un spital? Nu uitați că partidul nostru a oferit acei bani pentru acest obiectiv. Ne-am săturat să auzim că nu se poate! Suntem aici pentru a ridica țara din groapa în care a fost aruncată de conducătorii trădători din ultimii 30 de ani.

Noi, AUR, suntem gata să susținem un guvern de specialiști, care în loc să închidă spitale, sa deschidă mai multe. Modernizarea sistemului sanitar trebuie să reprezinte o prioritate strategică!  Suntem gata să ajutăm următorul guvern pentru crearea unui sistem-cadru care sa cuprindă: 

  • simplificarea procedurilor de achiziție publică pentru construcții noi și lucrări de modernizare a unităților medicale;
  • standarde de cost pentru aceste lucrări;
  • prioritate în avizarea și autorizarea lucrărilor;
  • alocări bugetare cu destinație specială doar pentru investițiile în infrastructură medicală;
  • sancțiuni dure pentru cei responsabili de întârzierea procedurilor de avizare și autorizare sau pentru întârzierea lucrărilor.

După sistemul medical urmează infrastructura, autostrăzile,  sistemul energetic, infrastructura educațională etc.

Domnilor guvernanți, coborâți din fotoliile în care sunteți instalați și spuneți că „nu se poate”. Lăsați-i pe cei care pot! Lumea vă urăște. I-ați dezbinat, i-ați sărăcit, i-ați ucis! 

Dacă nu o să realizați că oricât sprijin extern aveți și oricâte interese străine serviți, puterea adevărată vă vine de la români, veți ajunge lângă Băsescu, Tăriceanu sau Ponta, în lada de gunoi a politicii românești.“, încheie Dan Tanasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *