Actualitate

Deputatul Bogdan Bola: „Locul meu nu va mai fi în PNL dacă se va concretiza alianța cu PSD”

Săptămâna trecută, liberalii de la centru au dat vot pozitiv ca fostul președinte de partid, Ludovic Orban, să fie exclus din Partidul Naţional Liberal, iar acest lucru poate lăsa urmări şi în filialele locale din ţară. Un exemplu concret este ceea ce se întâmplă la Constanţa, județ în care deputatul Bogdan Bola spune că îl va susţine până la capăt pe Ludovic Orban.Bola spune că nu concepe o alianţă PNL-PSD pentru că în timpul campaniei electorale cei din PNL au promis altceva alegătorilor.„Domnul Ludovic Orban nu a fost exclus deocamdată din PNL. A fost doar un vot în Biroul Executiv al partidului. Până la demiterea sa şi până la a-şi pierde statutul în PNL mai este cale lungă. Trebuie să se voteze în forurile superioare ale partidului. Acest vot nu face decât să arate cât de adâncă este prăpastia dintre actuala conducere a PNL-ului şi proprii săi membrii. Dacă întrebăm acum membrii partidului de ce parte se poziţionează, cu siguranţă marea majoritate ar fi de partea lui Ludovic Orban. Noi nu suntem de acord cu PSD, noi am obținut voturi mergând pe o campanie mai degrabă anti-PSD şi acum ni se cere tuturor să sprijinim o asemenea alianţă care în trecut nu a funcţionat. Nu s-a putut lucra. Oricât de mult ar invoca unii acum binele naţional, binele românilor, acest lucru este departe de adevăr. Eu îl susţin în continuare pe Ludovic Orban şi sunt alături de el, iar în momentul în care Ludovic Orban va fi dat afară şi alianţa cu PSD se va concretiza într-o guvernare viitoare, locul meu nu va mai fi în PNL”, a declarat pentru „Cuget Liber” deputatul PNL de Constanţa, Bogdan Bola.El a mai adăugat că dacă va demisiona din PNL nu o va face doar pentru ce i se întâmplă lui Ludovic Orban.

 » Aflați mai multe informații aici.