Actualitate

Dumitrina Mitrea (AUR): „Comuna Stănița nu face parte din lista zonelor cu potențial turistic, iar localnicii vând producția la prețuri derizorii”

Deși comuna Stănița din județul Neamț este una dintre cele mai frumoase și mai curate zone din regiunea Moldovei, locuitorii de aici nu pot să dezvolte în propriile locuințe spații de cazare în regim agro-turistic. Asta deoarece comuna Stănița nu face parte din lista zonelor cu potențial turistic. Problema a fost semnalată de deputatul AUR de Neamț, Dumitrina Mitrea, care a expediat o interpelare în adresa ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian-Ionuț Chesnoiu. Astfel, parlamentarul dorește să afle ce demersuri vor face autoritățile pentru a putea rezolva aspectele menționate.

Redăm mai jos interpelarea depusă de deputatul AUR de Neamț, Dumitrina Mitrea.

„Stimate Domnule Ministru,

 Doresc să vă aduc la cunoștință o situație care mi-a fost prezentată de către un cetățean al comunei Stănița, județul Neamț,în cea ce privește necesitatea implementării unui proiect pentru înființarea de activități non-agricole în zonele rurale, prin intermediul submăsurii 6.2,lansată de către AFIR.

          Comuna Stănița se află situate într-una din cele mai frumoase și mai curate zone din regiunea Moldovei, iar submăsura 6.2 ar putea permite locuitorilor acestei comune să dezvolte în propriile locuințe spații de cazare in regim agro-turistic, astfel având posibilitatea de a valorifica și produsele tradiționale alimentare, produse în gospodăriile propriii. În acest fel, fermierii ar putea închide cercul de producție având opțiunea de a vinde turiștilor, la prețuri accesibile, produsele de fermă, nemaifiind nevoiți să le vândă intermediarilor, la prețuri derizorii.

          Din păcate, acest lucru nu este posibil, deoarece comuna Stănița nu face parte din lista zonelor cu potențial turistic, deși comunele învecinate – Bâra și Sagna – fac parte.

          Tinând cont de cele mai sus menționate, considerăm că este necesară includerea pe această listă atât a  comunei Stănița, cât și a comunei vecină, Boghicea, aflată în aceași situație.

          Pe acestă cale, vă solicit să îmi răspundeți la următoarea întrebare:

Ce demersuri veți face pentru a putea rezolva aspectele menționate si care sunt soluțiile optime pe care le puteți înainta în acest sens?”, se arată în interpelarea deputatului AUR de Neamț, Dumitrina Mitrea.