Actualitate

Florin Cîțu, una spune și alta face – A mărit din nou subvenția pentru partide deși a spus că o reduce

Guvernul a decis să dea la rectificare aproape 90 de milioane de lei pentru subvenția partidelor, în condițiile în care ministrul de Finanțe și premierul au declarat că doresc reducerea subvenției.

Premierul Cîțu a modificat pe ultima sută de metri proiectul de rectificare bugetară, după ieșirea de la guvernare a USR PLUS. Partidele urmează să primească în acest an peste 250 de milioane de lei (50 de milioane de euro), deși toate declarațiile publice erau că urmează o tăiere a subvenției pentru partidele politice.

„A fost o solicitare de la AEP pentru a avea aceeași sumă ca anul trecut la subvenția partidelor, nu mai mare, nu mai mică, suma a fost aprobată”, a declarat, astăzi, premierul Cîțu, la finalul ședinței de Guvern în care a fost aprobată rectificarea bugetară.

În bugetul trecut prin Parlament la începutul anului, toate partidele ar fi încasat în 2021 peste 160 de milioane de lei. Până la rectificare însă. Dacă suma alocată subvenției este egală cu cea de anul trecut, asta înseamnă că Guvernul a fost generos cu partidele care încasează subvenție: le-a mai dat 90 de milioane de lei.

Strategia a fost identică anul trecut, când partidele au primit la rectificare 80 de milioane de lei.

În varianta de rectificare bugetară, lăsată moștenire de Florin Cîțu ca ministru de Finanțe interimar, apăreau 100 de milioane de lei pentru partide la rectificare. Suma a dispărut după ce ministru de Finanțe a ajuns Dan Vîlceanu. Întrebat de Europa Liberă dacă susține reducerea subvenției, ministru a spus că da.

Tabăra Cîțu a luat singură decizia majorării subvenției pentru partide. Surse din PNL au declarat pentru Europa Liberă că premierul le-a promis șefilor de organizații că vor primi jumătate din suma încasată de la Autoritatea Electorală Permanentă pentru a o folosi în teritoriu.

În ultimii doi ani, partidele au încasat 252 de milioane de lei în fiecare an. Creșterea este de 18 ori față de 2015, momentul în care s-a modificat legea privind finanțarea partidelor politice.