Opinii

Instituțiile în prag de război: pe cine să asculte oamenii, se închid sau nu școlile?

În cazul concret al dezastrului sanitar din România, lucrurile sunt și mai grave, pentru că avem instituții care se sabotează și subminează reciproc.

Polarizarea din politică – PNL contra PNL, Orban contra Iohannis, Iohannis contra PSD, azi noul PeSeDe e USR – și din societate este transferată și asupra instituțiilor publice, un război civil specific țărilor nu doar neguvernate, ci aduse în pragul neguvernabilului, acele țări din zonele gri ale lumii, care sunt țintele predilecte ale dezinformărilor, manipulărilor geopolitice și experimentelor sociale.

A murit fulgerător, spun apropiații, după ce organismul ei vulnerabilizat de o boală autoimună s-a infectat cu SARS CoV2. Nu era vaccinată. De altfel, în salba de sate din Moldova viața, vaccinul, boala și moartea arată cu totul altfel decât în biroul de la București al prim-ministrului care s-a vaccinat, ca să poată bea cafea, și apoi a plecat în turneu electoral prin țară, fără să ajungă însă și în satele fără medic, cu școala la câțiva kilometri și microbuze școlare supraîncărcate.

Miercuri, DSP Ilfov a recomandat impunerea unor restricții severe pentru județ, după ce incidența cazurilor de COVID 19 a intrat pe o curbă ascendentă galopantă, de peste 15 la mia de locuitori. Restricțiile urmau să se aplice pentru două săptămâni și vizau inclusiv închiderea tuturor școlilor.

Șeful autorității sanitare vorbise în prealabil cu responsabilii din Inspectoratul Şcolar, după cum el însuși a spus, ceea ce înseamnă că a fost o decizie locală responsabilă, în care s-a ținut cont de cele două variabile din joc: siguranța copiilor din punct de vedere sanitar și accesul la educație de calitate, unde calitatea e înțeleasă îngust, fizic măcar se face școală „cât de cât”, în online spre deloc.

Asta a fost miercuri, în jurul prânzului. Părinții care s-au uitat la acel buletin de știri au început să-și aranjeze lucrurile, pentru a găsi cea mai bună formulă pentru copiii care urmau să rămână acasă și să intre la ore online. Unii au răsuflat ușurați să-și știe copilul ferit de virus, alții s-au indignat ori s-au gândit că trebuie să pună în funcțiune acrobații complicate, pentru a putea face de acasă și școală online, și serviciu.

Dar decizia e decizie, e o autoritate care și-o asumă ferm, nu mai e la alegerea școlilor.

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a întors însă decizia din drum. A acuzat DSP, autoritatea sanitară, așadar, că își depășește atribuțiile, a arătat (iarăși) cu degetul înspre părinții care își lasă copiii la mall și s-a încredințat piedestalului pe care singur și l-a construit: ministrul care salvează Educația și nu închide școlile.

DSP nu se poate substitui nici şcolilor, nici ISJ, nici CJSU.

Sorin Cîmpeanu,

 » Aflați mai multe informații aici.