Economie

Omniasig – Victorie în ancheta care a lovit 9 companii – Profit.ro

Omniasig, parte a grupului financiar Vienna Insurance Group (Austria), a obținut în instanță anularea unei amenzi de 40,53 milioane de lei pe care Consiliul Concurenței a aplicat-o asigurătorului în 2018, pe motiv că, alături de alți 8 asigurători și o asociație profesională, ar fi încălcat reglementările naționale și europene din domeniul concurenței prin coordonarea comportamentelor pe piață în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA). Decizia instanței poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, relevă date analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

O decizie similară a fost obținută de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) în primvara anului 2021. Detalii AICI.

La mijlocul anului 2018, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că arbitrul concurenței suspectează UNSAR de facilitarea unei practici anticoncurențiale de majorare a tarifelor polițelor RCA, realizate printr-un schimb de informații referitoare la intențiile viitoare de creștere a prețurilor pe acest segment de piață cu prilejul unor întâlniri ale Secțiunii de asigurări auto din cadrul UNSAR și prin anunțuri de presă, în perioada 18.10.2012 – 18.11.2016.

Câteva luni mai târziu, în decembrie 2018, informația a fost confirmată printr-un comunicat al Consiliului Concurenței, care a anunțat că instituția a sancționat 9 companii de asigurare și UNSAR cu amenzi totale în valoare de aproximativ 53 milioane euro, cu acuzația de încălcare a reglementărilor naționale și europene din domeniul concurenței prin coordonarea comportamentelor pe piață în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA).

 » Aflați mai multe informații aici.