Politica

Premierul Ciolacu transmite felicitări echipei României pentru rezultatele obținute la Jocurile Europene

Ciolacu merge înainte: Vor fi eliminate excepții fiscale / Foto: Facebook Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat duminică pe sportivii români pentru rezultatele obţinute la Jocurile Europene de la Cracovia.

“Felicitări Echipei României pentru rezultatele obţinute la Jocurile Europene de la Cracovia Malopolska 2023! Cele 17 medalii câştigate de sportivii români, dintre care 6 medalii de aur, 6 de argint şi 5 de bronz demonstrează – încă o dată! – valoarea, determinarea şi curajul tricolorilor. Dragi sportivi şi tehnicieni, vă urez mult succes în competiţiile următoare şi, mai ales, la calificările pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024!”, a transmis premierul într-o postare pe Facebook.

România s-a clasat pe locul 14 în clasamentul pe medalii la Jocurile Europene de la Cracovia – Malopolska (Polonia), duminică, după ce a pierdut finala mică a probei masculine de dublu din concursul de teqball.

Ţara noastră a participat la Jocurile Europene de la Cracovia – Malopolska (21 iunie-2 iulie) cu 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive: atletism, badminton, baschet, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, karate, rugby, sărituri cu schiurile, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis de masă, teqball, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon. 

Medaliile obținute de România la Jocurile Olimpice de la Cracovia, din Polonia

Medalii de aur au câştigat ciclistul Vlad Dascălu la mountain bike, atleta Claudia Bobocea la 1.500 metri, Bernadette Szocs la tenis de masă (simplu feminin), Kinga Barabasi (simplu feminin), Apor Gyorgydeak (simplu masculin) la teqball, echipa feminină de tenis de masă a României (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Andreea Dragoman, Adina Diaconu), medalii de argint au cucerit atletele Bianca Ghelber la aruncarea ciocanului şi Daniela Stanciu la săritura în înălţime, Cătălin Chirilă la canoe simplu pe 500 metri, scrimera Ilinca Pantiş la sabie, perechea Kinga Barabasi şi Katalin Dako la teqball (dublu feminin) şi pugilista Lăcrămioara Perijoc la cat. 54 kg, în timp ce medaliile de bronz au fost obţinute de karateka Ştefan Comănescu la cat. 67 kg (kumite), atleta Andrea Miklos la 400 m, scrimera Mălina Călugăreanu la floretă, perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt) şi Elizabeta Samara (simplu feminin) la tenis de masă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Citește articolele cu aceleași etichete:

ciolacu

cracoiva

romania