ActualitateInternational

Președintele Braziliei, întâmpinat cu huduieli dar şi ovaţii în comuna italiană care l-a declarat cetăţean de onoare

În timp ce alţi lideri ai lumii dezbăteau ameninţarea reprezentată pentru umanitate de criza climatică, liderul brazilian de dreapta Jair Bolsonaro a devenit cetăţean de onoare al comunei italiene Anguillara Veneta, relatează dpa şi AFP. „Sunt fericit şi emoţionat să mă aflu aici”, a spus preşedintele brazilian în vârstă de 66 de ani, ai cărui strămoşi au emigrat în America de Sud din comunitatea de lângă Padova, relatează agenţia de ştiri italiană Ansa.O mulţime de câteva sute de oameni, dintre care unii ovaţionau şi mulţi alţii huiduiau, l-a întâmpinat pe preşedintele criticat dur în Brazilia şi în străinătate pentru răspunsul său la pandemia de COVID-19 în ţara sa, unde au murit peste 600.000 de oameni de coronavirus.Bolsonaro, care nu a purtat mască, s-a amestecat pentru scurtă vreme cu oamenii din mulţime. Potrivit autorităţilor, în jur de 200 de persoane au organizat o adunare în faţa primăriei.Reprezentanţii a diferite partide şi sindicate de stânga au manifestat cu banderole şi panouri împotriva prezenţei preşedintelui brazilian foarte controversat, potrivit AFP.„Este în regulă să viziteze localitatea de unde provine familia sa, dar nu să-l prezentăm ca pe un model de urmat acordându-i cetăţenia de onoare”, a declarat Antonio Spada, un consilier municipal din comuna condusă de Lega, partidul antiimigraţie al lui Matteo Salvini, care controlează regiunea Veneto.Pe un mare panou era scris mesajul „Afară Bolsonaro”, în timp ce pe o banderolă era scris „Anguillara iubeşte Brazilia, dar nu pe Bolsonaro”.Pe lângă acuzaţiile că a minimalizat pandemia de coronavirus, Bolsonaro a fost criticat şi pentru politicile sale climatice„Sunt aici pentru a-i spune că nu este singur”, a declarat pe de altă parte pentru AFP Silvana Kowalsky, o femeie elegantă în vârstă de 50 de ani venită de la Vicenza, la 85 km distanţă. Susţinătorii lui Bolsonaro, care agitau drapele braziliene, au fost totuşi mult mai puţin numeroşi,

 » Aflați mai multe informații aici.