Actualitate

Raisa Enachi(AUR) – de Ziua Armatei: “Sărbătorile sunt pentru oameni, iar omul-soldat are astăzi bucuria de a fi sărbătorit aşa cum se cuvine de întreaga ţară”

Ziua Armatei României este sărbătorită, luni, printr-o serie de manifestări organizate în format restrâns, în principalele garnizoane din ţară şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români. Ziua Armatei a fost, este, şi va fi mereu Ziua Soldatului! Sărbătorile sunt pentru oameni, iar omul-soldat are astăzi bucuria de a fi sărbătorit aşa cum se cuvine de întreaga ţară, spune Raisa Enachi, deputat AUR în Parlamentul României.

“Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie este întipărită în sufletele românilor ca ziua în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe toți cei care au fost sau sunt în slujba ei.

La 25 octombrie 1944, Armata Română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie străină: oraşul Carei. Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal sunt ca un drum glorios, presărat cu numeroase jertfe, în total peste 50.000 de oameni (morţi şi răniţi).

 Odată cu încheierea acţiunii de eliberare a teritoriului nostru, după 25 octombrie 1944, Armata Română a participat la eliberarea Ungariei, unde peste 210.000 militari au eliberat 14 oraşe mari. Din rândul ostașilor noştri au căzut la datorie 42.000 de oameni (morţi, răniți, dispăruţi şi prizonieri).

 Pe frontul Cehoslovaciei au participat 248.450 militari români, din rândurile cărora au căzut 67.495 de eroi.“, spune deputatul AUR în declarația de presă.

“Cu un efectiv total de peste 538.536 de luptători, din care au pierit peste 169.822 de eroi, armata română a parcurs peste 1.700 de km de la Marea Neagră până în Boemia și a eliberat peste 200.000 km pătraţi de sub ocupaţie străină (România, Ungaria, Cehoslovacia şi Austria).

Acesta a fost obiectivul strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate din 1947.

Recunoaşterea importanţei zilei de 25 octombrie 1944 pentru istoria Armatei României şi istoria naţională, în ansamblul ei, este pusă în evidenţă și de faptul că autorităţile timpului şi-au asumat chiar riscul unor speculaţii nefavorabile lor, care puteau asocia faptele de arme cu ziua regelui Mihai, născut tot într-o zi de 25 octombrie, sau cu forma de guvernământ existentă înainte de 30 decembrie 1947.“, încheie Raisa Enachi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *