Securitatea central-europeană, împotmolită între ambițiile Franței de decuplare de SUA și orgoliile Turciei de ieșire de sub dominația Occidentului
NATO a ajuns într-un punct critic. Sunt acele momente de cotitură istorică în viața unei alianțe, la trecerea între două epoci, care necesită clarificări, revizuiri, restructurări, refondări pe noi baze sau, în ultimă instanță, „separarea apelor”.
La orizontul acestui deceniu sau poate chiar mai repede, NATO nu va mai fi ceea ce este astăzi.
Dacă politica românească n-ar fi atât de debilă și ineptă precum este, clasa politică din România ar trebui să fie mult mai atentă la această transformare și suficient de bine pregătită (intelectual, doctrinar/doctrina interesului național, politic, diplomatic, pe linie de intelligence etc.) pentru ca leadership-ul de la București să poată lua în câțiva ani decizii de o importanță crucială pentru securitatea țării.
Atunci când vremea consensului celor mari, atât de călduță și confortabilă pentru cei mici decenii la rând, va fi devenit istorie, iar dilema opțiunii strategice și a „imposibilei alegeri” va apăsa pe umerii statelor central-europene, va trebui totuși să știm ce avem de făcut. Altfel spus, care este Planul B?
Oficial, Alianța Nord-Atlantică este în prezent în procesul de deliberare asupra unui nou concept strategic.
Va fi adoptat, probabil, la summit-ul de anul viitor, din Spania. Cel de la Lisabona, din 2010, pare depășit.
S-au întâmplat multe de atunci. Vestul a străbătut și străbate un spațiu al schimbărilor complexe, pe toate planurile. A fost anexarea Crimeii, care a învolburat Marea Neagră. A fost președinția lui Trump, care a scăzut încrederea vest-europenilor în angajamentul Americii și în relația transatlantică. A fost Brexit-ul. A fost retragerea din Afganistan, care a arătat că europenii practic nu contează în politica globală a marilor puteri. Acum, pandemia.
Dar, peste toate, ascensiunea Chinei și războiul pentru supremație globală SUA-China, care recompune întregul tablou al politicii mondiale.
Trei vectori transformatori
În teoria sistemelor, se spune că majoritatea sistemelor pot rezista la o mare presiune distructivă, dar niciodată la două sau mai multe în același timp. Când doi sau mai mulți factori perturbatori acționează în același timp, chiar dacă niciunul nu pare, în sine, dezastruos, impactul lor se potențează și se poate dovedi în cele din urmă fatal sistemului respectiv.
Sperăm că nu suntem într-un asemenea moment al „furtunii perfecte” din NATO, dar nu putem să nu observăm că asupra Alianței occidentale acționează simultan cel puțin trei vectori transformatori.
În primul rând, SUA sunt angajate într-un război rece pentru supremație globală cu China, o confruntare care poate lua oricând direcția unei ciocniri militare, de exemplu, în Strâmtoarea Taiwan, dacă Beijingul ar forța anexarea insulei și „unificarea Chinei”.
» Aflați mai multe informații aici.