ActualitateInternational

Stoltenberg, despre cererea Rusiei de a nu primi Ucraina în NATO: Nu acceptăm un sistem în care marile puteri decid ce fac alte țări

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a opus vineri oricărei intervenţii a Rusiei în relaţiile dintre Alianţă şi Ucraina, refuzând să excludă o posibilă aderare a Kievului, aşa cum dorește Moscova. Ministerul rus de Externe a cerut o denunțare „formală” a deciziei de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti, că „Ucraina şi Georgia vor deveni membre NATO”. „Relaţia NATO cu Ucraina nu poate fi determinată decât de cei 30 de membri ai Alianţei şi Ucraina însăşi, şi de nimeni altcineva. Nu putem accepta ca Rusia să restabilească un sistem în care marile puteri (…) pot controla ceea ce fac sau nu alte ţări”, a declarat Jens Stoltenberg după o întrevedere cu noul cancelar german Olaf Scholz, potrivit AFP, preluată de Agerpres.Moscova a cerut vineri NATO să revoce angajamentul formulat în anul 2008 către Ucraina şi Georgia, conform căruia, într-o zi, aceste două ţări vor deveni membre ale Alianţei, şi, de asemenea, să promită Rusiei că nu va desfăşura în ţările din apropierea sa arme care pot ameninţa securitatea acesteia.Aceste cereri au fost enunţate de Ministerul de Externe rus în cea mai completă declaraţie a sa până în prezent asupra garanţiilor de securitate pe care preşedintele rus Vladimir Putin doreşte să le obţină din partea Washingtonului şi aliaţilor acestuia, în contextul tensiunilor generate de comasarea unor importante forţe militare ruse în apropierea graniţei cu Ucraina, stârnind temeri privind o posibilă pregătire a unei ofensive militare, deşi Rusia neagă astfel de intenţii. „În interesul fundamental al securităţii europene, este necesară o dezavuare formală a deciziei de la summitul NATO din 2008 de la Bucureşti că ‘Ucraina şi Georgia vor deveni membre NATO’”, se arată în declaraţia MAE rus.Condițiile RusieiConform acesteia, Moscova propune şi o serie de paşi pentru diminuarea tensiunilor, inclusiv încetarea exerciţiilor militare în apropierea frontierelor ruse şi convenirea unei distanţe sigure între navele şi avioanele militare ale Rusiei şi NATO,

 » Aflați mai multe informații aici.