Economie

Studiu: Șase din zece români vor să-și schimbe locul de muncă pentru un salariu mai mare

Şase din zece români (61%) aleg să îşi schimbe locul de muncă pentru un salariu mai mare, iar mai mult de 80% caută constant noi oportunităţi pe site-urile de specialitate, relevă rezultatele unui studiu publicat marţi.
Astfel, conform cercetării realizată de D&D Research pentru BestJobs, majoritatea angajaţilor (73,1%) din categoria white collar (“gulerele albe” sau angajaţii de la birouri) afirmă că BestJobs este platforma cea mai accesată de către ei şi primul site online la care ar apela atunci când se gândesc să-şi schimbe locul de muncă.

În acelaşi timp, aceeaşi platformă de recrutare online este preferată într-o mai mare măsură şi de gold collar (“gulerele aurii” sau angajaţii cu specializări superioare), precum şi de către persoanele pragmatice, care valorizează numărul mare de joburi relevante şi calitatea acestora, cum ar fi poziţii superioare în companii de prestigiu.

“Când vine vorba de mobilitatea angajaţilor pe piaţa muncii, motivele sunt diferite în funcţie de nivelul de specializare. Astfel, pentru categoriile white şi blue collar, motivul principal care determină schimbarea jobului este salariul. Secundar, angajaţii din aceste categorii aleg să plece dintr-o companie atunci când apar nemulţumiri privind relaţia cu colegii sau cu superiorii. În schimb, angajaţii din categoria gold collar aleg să facă o schimbare în parcursul profesional atunci când apar diferenţe între viziunea şi valorile personale şi cele ale companiei, în primul rând, dar şi când simt nevoie de dezvoltare profesională, iar compania nu le poate oferi noi provocări”, se menţionează în concluziile studiului, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, atunci când evaluează site-urile cu locuri de muncă, românii se uită în special la numărul de joburi disponibile în oraşul unde locuiesc (64,5%), la numărul de joburi pe domeniul de interes (61,8%), la claritatea şi detalierea anunţurilor (60%) şi la numărul de joburi pentru nivelul de pregătire (59,5%).

 » Aflați mai multe informații aici.