Social

Vaccinul Pfizer protejează 70% împotriva cazurilor grave de infectare cu varanta omicron

Vaccinul laboratorului farmaceutic american Pfizer este per ansamblu mai puţin eficient împotriva variantei omicron a SRAS-CoV-2, însă asigură o protecţie de 70% împotriva cazurilor grave, potrivit unui studiu prezentat marţi, realizat în Africa de Sud, ţara care a descoperit această nouă variantă a noului coronavirus în noiembrie, relatează AFP.Numeroase incertitudini planează asupra naturii acestei noi forme a noului coronavirus.

Potrivit primelor observaţii ştiinţifice, ea este mai contagioasă, iar numărul neobişnuit de mare al mutaţiilor pe care îl prezintă ridică numeroase temeri cu privire la capacitatea acesteia de a ocoli vaccinurile.

Acest studiu, elaborat de cea mai importantă companie privată de asigurări de sănătate dn ţară, Discovery, şi de către cercetători din cadrul Consiliului sud-african de Cercetare Medicală (SAMRC), are la bază rezultate ale 78.000 de teste PCR, realizate în perioada 15 noiembrie-7 decembrie.

”O doză dublă a vaccinulu Pfizer are o eficienţă de 70% în reducerea spitalizărilor”, a anunţat într-o conferinţă de presă online preşedintele Discovery, Ryan Noach.

Vaccinul avea o eficienţă de 93% împotriva cazurilor grave în cazul variantelor anterioare.

În general, ”eficienţa vaccinului este sensibil redusă, cu un număr mare de contaminări scurte la persoane vaccinate”, a adăugat el.

Studiul relevă o eficienţă de 33% împotriva riscului contaminării, iar numărul reinfectărilor este mare, faţă de 80% în cazul precedente variante dominante, delta.

Însă ”gravitatea cazurilor este cu 25% mai mică decât la primul val” al pandemiei, anul trecut, a subliniat dr. Cheryl Cohen, de la Institutul Naţional sud-african de Boli Infecţioase (NICD), care a participat la studiu.

Preşedinta SAMRC, o organizaţie de cercetare medicală, Glenda Gray, consideră aceste rezultate ”extrem de încurajatoare” şi subliniază că ”vaccinul este conceput să protejeze împotriva spitalizărilor şi deceselor”.

”În pofida unor cazuri mai puţin grave,

 » Aflați mai multe informații aici.