Economie

Vodafone România va dota poștașii cu PDA-uri și imprimante termice portabile

Vodafone Romania, al doilea operator local de telecomunicații mobile, a câștigat o licitație organizată de Poșta Română pentru achiziționarea de PDA-uri cu sistem de operare Android, imprimante portabile termice cu bluetooth și dispozitive GPS autonome, care vor intra în dotarea unui număr de 400 autovehicule (și curieri) cu scopul de a optimiza, eficientiza și monitoriza activitatea de preluare și livrare a trimiterilor din categoria express.

Estimat la 1,725 milioane de lei, fără TVA, pentru 4 ani de la data atriburii, contractul a fost semnat pentru suma de 1,24 milioane de lei, fără TVA.

La procedură a depus ofertă și Briliant Technologies.

CITEȘTE ȘI Orange Money continuă cu infuziile de bani, după ce a tăiat peste 130 milioane de lei din capitalul social

Cu afaceri anuale de peste 1 miliard de lei, Poșta Română are peste 24.500 salariați și o rețea teritorială de aproximativ 5.600 de unități.

Compania este controlată de Ministerul Cercetării – 93,52% și Fondul Proprietatea – 6,48%.

Vodafone România este parte a grupului britanic Vodafone.

 » Aflați mai multe informații aici.